Când vezi toate construcțiile acestea moderne, zgârie nori imenși, poduri suspendate, fel de fel de fabrici și uzine, centrale nucleare, baraje, hidrocentrale și toate cele, nu poți să nu te gândești că noi trăim niște timpuri și avem un concept de viață total diferit față de ce a fost cu mii de ani în urmă.
Știința noastră este total diferită, limbile sunt total diferite, gândirea este total diferită, materialele pe care le folosim sunt total diferite, fel de fel de lucruri inventate, ce par extrem de folositoare, precum plasticul sau telefoanele mobile.
Dar oare sunt folositoare? Văzând cam ce se întâmplă în lumea asta, nu prea văd că invențiile astea ar fi adus mare bine pe lume, că din câte observ așa la prima vedere, lumea e terminată de zile, e dusă cu pluta, e scrântită rău, nu mai știe pe ce lume este. Lumea nu mai știe pe ce lume este, a luat-o razna, acum a mai apărut și AI-ul să îi zăpăcească complet pe oameni. Toate invențiile astea nu sunt de bun augur, se pare că suntem pe un drum greșit, probabil suntem într-o poveste cu un tragic sfârșit.
Am așa o presimțire că, pentru civilizațiile de demult, tot ce ne înconjoară pe noi ar fi fost considerat drept gunoaie, la fel cum telefonul cu fir, care se forma cu disc, este considerat pentru noi gunoi de aruncat, total nefolositor sau la fel cum mașina de scris este total diferită de computerele din ziua de azi și nu o mai folosește nimeni. Cine ar fi crezut pe vremea aceea, că oamenii vor scrie pe un ecran aprins, nu pe hârtie și că cuvintele vor sta într-o cutie, un hard disk de memorie, un telefon și vor călători cu viteza luminii, de la un capăt la altul al lumii? Nimeni, nici cei mai înțelepți ai vremii.
Spun toate acestea nu ca să relatăm invenții, ci ca să înțelegem ideea că oamenii din vremea mașinii de scris nu cunoșteau conceptul de computer, telefon mobil, internet și așa mai departe, era un alt mod de viață și că undeva s-a apucat pe un drum rapid spre toată această nebunie din ziua de azi. În doar 200 de ani am ajuns în halul acesta de nu ne mai recunoaștem în oglindă.
De-a lungul istoriei planetei, multe civilizații au mers pe anumite căi de inventivitate, pe anumite direcții total diferite și toate au dispărut dintr-un motiv sau altul.
Direcția noastră de astăzi în care am inventat energia nucleară, bombe atomice, computere etc, este una, probabil nu tocmai fericită, care va duce tot la dispariție. De ce spun asta? Pentru că sunt convins că ne aflăm pe un drum greșit, repet ca să înțelegem, suntem într-un stadiu în care erau cei care au construit primele calculatoare, înainte de a descoperi cipul, microprocesorul. Sau în care erau cei care aveau televizoare pe lămpi, înainte de a se descoperi o total diferită tehnologie cu tranzistori sau cu ecrane pe leduri și așa mai departe.
Cred cu tărie sau, mai bine zis, știu că tehnologia noastră de astăzi nu este un plus pentru noi, ci un minus, la fel cum televizoarele pe lămpi erau un minus, aveau o calitate slabă sau erau albnegru. A durat ceva până s-a inventat colorul și oamenii erau mulțumiți cu albnegru, era încântare mare să vezi mișcându-se pozele.
Întrebarea la care vrem să ajungem este: sunteți mulțumiți cu tehnologia de azi? Pentru că eu nu sunt. Nu în sensul că vreau alta mai bună, mai performantă, ci în sensul că nu este cea care trebuie, nu este direcția de evoluție corectă.
Direcția de evoluție corectă cred că a fost cea pentru care s-au construit piramidele, dar ceva a stopat-o brusc. Cineva a oprit acea civilizație, pentru că era cea bună, capul piramidei a fost tăiat și pământul a fost lăsat în întuneric, să se descurce singur, în virtutea inerției, a naturii, a legilor fizice.
Natura a acoperit totul, o întreagă civilizație a fost îngropată sub pământ, tocmai civilizația care se apropiase cel mai mult de adevăr, care se apropiase cel mai mult de Dumnezeu și a fost nevoie să vină însuși fiul lui Dumnezeu, ca să arate lumii care era calea, adică dragostea. Tocmai din pământ a ieșit a treia zi, parcă pentru a arăta ca o metaforă formidabilă că ceva este îngropat în pământ, acoperit și trebuie să iasă la lumină.
Toate templele acestea îngropate, toate piramidele, probabil multe despre care nu vom ști niciodată, ascund lumina lumii, adică înțelepciunea lumii, așa cum mormântul l-a ascuns pe Hristos, lumina lumii.
Nu este un secret că în serialul secretul egiptean tocmai asta vreau să accesez, înțelepciunea oamenilor de atunci, felul în care ei percepeau universul, și îl percepeau nu glumă, dacă au fost în stare să construiască piramidele acelea aliniate perfect cu nordul, cu constelațiile de pe cer, cu fel de fel de corelații matematice și așa mai departe, lucruri care nu ar putea fi construite azi, cu toată tehnologia pe care o avem. O piramidă este imposibil de construit cu tehnologia de azi, atât de avansați suntem față de cei care au construit piramide cu mii de ani în urmă. Atât de devansați suntem, ca să mă exprim și literal, neironic, ca să nu fie vreo îndoială.
Și atunci, dacă noi suntem devansați față de cei dinaintea noastră, nu înseamnă că suntem pe un drum de evoluție civilizațională greșit? Că este greșit se vede și din ce se întâmplă în lume: numai nenorociri, răutate, invidie, crime, ură între popoare, războaie, lăcomie, lumea nu se mai satură și nu se mai mulțumește cu nimic.
De ce este toată această forfotă și nemulțumire în lume?
Pentru că noi trăim așa cum nu am fost concepuți să trăim. Noi am fost concepuți să trăim în natură, să călcăm pe iarbă, să mâncăm fructe, nu să trăim pe asfalt, în blocuri de o sută de etaje și să mâncăm din caserole de plastic. Normal că este o nervozitate și o energie negativă în lume, din moment ce mediul din jur a devenit unul străin și nefiresc pentru om și chiar nociv.
Probabil piramidele făceau parte dintr-un sistem în care susțineau un mediu natural pentru om, o abundență firească, o lipsă a lipsurilor, o mulțumire decentă, o lipsă de lăcomie, o concepție corectă despre viață, fericire, în care oamenii se bucurau de o rază de soare, de o gură de apă, de o priveliște verde, de un cer senin, fără poluare, fără boală.
Noi suntem pe un drum greșit, un drum al poluării, al distrugerii naturii din jur, ca să căpătăm plastic și nimic, iar drumul corect a fost undeva întrerupt în trecut, când s-a tăiat capul piramidei. Probabil cineva a considerat că omul este un proiect eșuat și trebuie părăsit, lăsat în junglă să evolueze cum poate. Nimeni în afară de Hristos nu a mai intervenit de atunci asupra lumii, ca să o ridice din mocirlă.
Însă omenirea nu a înțeles mesajul lui Hristos, care nu a spus că ne trebuie televizoare, telefoane mobile, rachete, ci dragoste și acum ne aflăm în cea mai murdară mocirlă, nu doar datorită mizeriei, plasticului și substanțelor nocive din jur, ci și datorită invențiilor teribile care distrug ființa umană și nu o să intru în ce se întâmplă acum în laboratoarele de cercetare din China sau de cine mai știe unde.
De aceea trebuie să dezgropăm piramidele acoperite de pământ ca într-un mormânt, nu ca să aflăm niște lucruri nefolositoare, niște chestii oarecare istorice, arheologice, ci pentru că este esențial pentru viața noastră.
Veniți să mă susțineți pe Patreon http://www.patreon.com/iovamspus în acest demers, să deveniți un mecena pentru mine? Nu veniți, probabil pentru că vi se pare complicat, deși nu este, iar viața trece pe lângă noi cu rapiditate. Le mulțumesc celor care mă susțin acolo de ani de zile, care stau neclintiți ca munții și prin asta îmi dau putere, pentru că nu m-au părăsit nici în momente în care am fost blamat, acuzat de fel de fel de lucruri, când am abordat subiecte sensibile din politică sau alte domenii, niciodată nu m-au părăsit. Nu am cuvinte să le mulțumesc pentru că este foarte înălțător să vezi că nu dispare niciunul niciodată și singurul meu mod de a mulțumi este ceea o să fac în continuare, adică să nu renunț la a afla care este adevărul despre civilizațiile dispărute dar și cel despre a noastră. Adevărul despre a noastră este destul de clar, eu nu am nici o îndoială, ne aflăm pe un drum total greșit.
Adevărul despre celelalte trebuie dezgropat și este destul de dificil, pentru că se pare că noi avem parte de dezgropări ale unor copii ale templelor originale, pentru că se pare că oamenii recenți, adică oamenii care au trăit cu câteva mii de ani în urmă au construit în multe locuri copii nefuncționale ale adevăratelor monumente, adevăratelor piramide. Dar chiar și copiile ne pot da indicii importante despre ce a fost.
Ca să înțelegeți cum putem afla indicii din copii o să vă dau un exemplu și anume templul de la Si Thep, unde se află Khao Khlang Nok, una dintre cele mai mari structuri antice Dvaravati cunoscute, fiind datată în secolele VII-VIII. De ce dau acest exemplu, fiind multe altele? Pentru că aici am aflat niște indicii care mi-au confirmat bănuielille despre scopul piramidelor pe pământ.
Ce este Si Thep? Si Thep este un sit arheologic situat în provincia Phetchabun din Thailanda și este alcătuit din trei situri culturale, și anume Orașul antic Si Thep, Khao Klang Nok și monumentul antic Peștera Khao Thamorrat. Aceste situri sunt interconectate și se spune că datează de acum mai bine de 1.500 de ani, deci foarte recent, de asta vă spun că este copie. Aici așezările umane sunt mult mai vechi, din timpuri preistorice și până astăzi, aici s-a dezvoltat cultura Dvaravati, care este răspândită peste tot, însă de ce am ales acest loc, pentru că aici această cultură poartă caracteristici distinctive excepționale, care se deosebesc total de alte orașe Dvaravati din aceeași perioadă. Stilul acesta arhitectural distinctiv este chiar cunoscut și studiat aparte ca fiind ”Arta Si Thep”.
Pe mine mă interesează mai puțin caracteristicile artei Si Thep, dar și acestea sunt importante, pentru că v-am zis că am găsit indicii, dar mai mult mă preocupă ideea despre cine sunt cei care au construit aceste lucruri, pentru că, dacă au construit doar cu 1500 de ani în urmă, înseamnă că sunt niște urmași ai celor de demult, și înseamnă că undeva, cumva, există o linie de oameni care au păstrat unele cunoștințe de demult, de au construit ceva distinctiv și cu niște chestii care arată o funcționalitate ce trădează unele legături cu vechea înțelepciune a civilizațiilor din vremuri imemoriale.
Cine sunt ăștia care s-au apucat să construiască ceva atât de greu de construit, cu ce scop și de unde au știut să facă unele lucruri în construcție, pe care maimuțele de azi, din 2026 anno domini, habar nu au să le facă. Și apoi, de ce au construit exact în locul acela, pe unele linii energetice care conectează toate templele și piramidele de pe pământ și așa mai departe. Ori au venit niște extratereștrii din când în când pe pământ, ori sunt deja sub pământ și ies la suprafață și mai fac câte o din asta, ori niște oameni, un ordin secret, o organizație secretă, un cerc închis păstrează niște cunoștințe vechi și le dau mai departe în cerc restrâns, una din aceste variante este probabil răspunsul.
Cei de la UNESCO prezintă orașul drept unul de importanță strategică pentru comerț, fiind poziționat la intersecția unor drumuri importante. Dar ei se cam încurcă când este vorba să explice de ce există aceste construcții imense, deosebite. Pentru că mai sunt și alte orașe mari aflate la noduri importante, rute comerciale cruciale, dar nu au asemenea construcții. Ei spun că poate templul acesta mare în formă de piramidă servea unui scop religios, pelerinaj și așa mai departe, activități religioase. Păi da, normal că servea, dar construcția în sine este diferită de altele. Avem de-a face cu 50 de monumente numai în afara orașului, iar cele din interior sfidează orice logică.
Monumentul Khao Khlang Nok, din interior, are cea mai mare bază de laterit din lume, este una dintre cele mai mari pagode din arhitectura Dvaravati și reprezintă cea mai complicată realizare arhitecturală în ceea ce privește planificarea structurală și procesul de construcție, care a urmat în conformitate cu credințele Mandala Cosmică.

Detaliile decorațiunii bazei de la Khao Khlang Nok sunt inspirate de sistematica sistemului panjara, în stilul artistic indian, dar are caracteristici unice, și anume colțuri deschise ale bazei, pereți decorați ai altarului, scări frontale, intrări arcuite și straturi de acoperiș curbate și înclinate care susțin clădirea superioară, altarele creând un alt strat.
Sculpturile care decorează acest monument au caracteristici distinctive diferite de cele ale altor situri arheologice contemporane din cultura Dvaravati. Aceste sculpturi nu există doar în formă umană, ci și în formă animală, cum ar fi maimuțe, lei, elefanți și vaci în poziția de ridicare sau sprijinire. Ele prezintă o varietate de expresii faciale diferite, iar unele sunt reprezentate într-o poză de zbor. Aceste caracteristici nu au fost găsite nicăieri altundeva.
Din punctul meu de vedere, aceste sculpturi de gnomi care nu se mai văd nicăieri altundeva ne spune faptul că cineva a vrut să transmită un mesaj aparte. Eu cred că aici a fost mâna cuiva care a avut un scop anume, diferit de cultura Dvaravati, înțelegeți?
Poziția în care se află aceste figuri este un indiciu pentru mine asupra faptului că cei care au făcut asta aveau cunoștințe superioare și de fapt ei au pus în fața maimuțelor, care suntem noi, adevărul că au construit aceste monumente, nu aceste copii, ci cele reale, ca să susțină pământul în viață, energia vitală esențială.
Aceste figurine care țin o greutate imensă în spate ne duc cu gândul la Atlas, titanul din mitologia greacă, care apare ca ținând pământul în spate. Puțini probabil știu faptul că în mitul străvechi al lui Atlas nu este vorba, de fapt, despre a ține globul, ci despre a ține bolta cerească separată de pământ, adică, să nu cadă cerul pe pământ.
Și aici este vorba tot de război, că tot suntem în pline războaie, în Ucraina și Iran. După ce a pierdut un război împotriva lui Zeus, Atlas a fost pedepsit cu povara de a suporta raiul pe umerii săi pentru eternitate. El ține cerul separat de pământ, pentru a preveni ca cele două să se contopească și să se transforme în haos, menținând astfel ordinea cosmică.
O să spuneți, ei și ce, acestea sunt concepte cheie în arhitectură, întâlnite permanent, Atlantes sau Telamon, referindu-se la coloanele în formă umană, care țin greutatea structurii.
Păi da, dar aici întâlnim și animale, o varietate de animale care țin povara, ceea ce ne arată tocmai ideea pe care eu v-am spus-o mai demult, în alt documentar că animalele de pământ au fost la un moment dat la egalitate cu omul, și de aceea apar zei în forme de animale la egipteni și peste tot.
De altfel, și în Biblie se spune că în rai lupul trăia cu mielul, leul cu gazela și nu le mânca.
Însă nu acest detaliu cu animalele este cel care m-a făcut să mă aplec spre Si Thep, deși este important. Alte elemente de construcție sunt la fel de deosebite și arată o utilitate anume, deci cineva a încercat să facă ceva care să funcționeze, dar probabil nu a reușit.
Piramida Khao Klang Nok are baza un pătrat cu latura de 64 de metri, dimensiuni comparabile cu alte piramide mari, cum ar fi Chichen Itza din Mexic și este și aliniată cu punctele cardinale, la fel ca cea din Egipt.
Numele de piramidă nu apare pe nicăieri, așa o numesc eu, ea este descrisă ca un fel de templu budist. Mai mult, până în anul 2008, această piramidă a fost nedescoperită, pentru că era acoperită total sub pământ și pădure, arăta ca un deal. Doar câteva cărămizi împrăștiate puteau da de gândit că ceva ar putea fi dedesupt. Arheologii au început să o dezgroape de la vârf, au descoperit vârful acela adăugat și apoi au descoperit baza imensă.
Oare a fost acoperită dinadins cu pământ? Și nu este singura acoperită din lume. În documentarul despre Gobekly Tepe, vă spuneam că și acesta a fost acoperit de cineva, ca să nu vedem noi, generațiile următoare, ce era acolo.
Oare cine a acoperit toate lucrurile acestea imense și cu ce scop? Și nu este o muncă ușoară să acoperi ceva atât de mare, vă dați seama că cei care au acoperit astea au fost uriași, ca să spun așa, au avut macarale, escavatoare, buldozere și alte ustensile grele, nu glumă.
Și de ce l-a acoperit tocmai pe acesta, care era deosebit față de toate monumentele dharavati? Toate monumentele dharavati sunt făcute din cărămizi, dar acesta are baza din piatră de laterit, pentru că de fapt toată piramida era din laterit, dar a fost dărâmată și s-a reconstruit cu cărămidă deasupra.
De ce era făcută din piatră de laterit? Nu doar pentru că era la îndemână, pentru că din această piatră s-au construit și alte piramide în alte părți, cum ar fi cele de la Loropeni din Burkina Faso, ci pentru că această piatră are proprietăți deosebite.
Piatra de laterit este un tip de sol și rocă bogată în fier și aluminiu, și se formează în zonele tropicale calde și umede, având o culoare roșiatică caracteristică. Însă ceea ce nu se spune pe nicăieri, este că aceste construcții din laterit blochează semnalele RF, semnalele radio, de telefonie, inclusiv cele 5G. Deci piramida nu a fost făcută așa, ca să arate bine, ci avea o funcționalitate, pentru că, ce să vezi, și piramida lui Keops din Egipt blochează semnalele. Studii făcute încă din anii 1970 au relevat pierderi mari de RF (aproximativ 6 dB/m la 10 MHz), în piramida lui Keops, sugerând că densitatea și umiditatea ridicate din cadrul structurii ar împiedica sau „bloca” puternic penetrarea semnalului de înaltă frecvență.
În realitate însă, piramida este construită în așa fel încât nu „blochează” pur și simplu semnalele RF ci, dimpotrivă, interacționează cu acestea prin împrăștierea, absorbția și focalizarea undelor electromagnetice, acționând ca o structură rezonantă complexă la anumite frecvențe. Cercetările sugerează că piramida focalizează undele radio în intervalul 200-600 m în camerele sale interioare. S-a constatat că Piramida din Egipt concentrează energia electromagnetică în camera inferioară, neterminată.

Ei bine, și construcția de aici are o cameră inferioară, interioară și niște aranjamente făcute special, asemănătoare celei din piramida cea mare, iar relativa ei din interior, Khao Klang Nai are referințe asemănătoare sfinxului din Egipt.
Ce înseamnă de fapt Khao Klang Nai? Păi Khao = munte, Klang = centru, Nai = înăuntru. Deci înseamnă: Muntele central interior, dar ar putea să însemne de fapt suport central interior.
Și ca să fie totul și mai clar, aici s-a descoperit și o roată îngropată, pe care o vedeți în imagini. Roata este un simbol pentru Ordinea cosmică și autoritatea divină.
Cine a construit această piramidă denumită templu, cu construcțiile din jur, a știut cumva ce face și a făcut-o cu un scop anume. Știu că vreți să știți cine, și eu vrea să știu, poate o să aflăm împreună. Eu cred că răspunsul se află în China, pentru că în esență și aceste popoare care au construit aici în Thailanda au venit din sudul Chinei. Însă în China este mai greu să ai acces la informații. Poate într-o zi, China va deveni mai altfel, cine știe, totul este posibil. Nu vreau să sugerez că va pica regimul sau ceva, ci doar că chinezii într-o zi se vor trezi, se vor răscula, îi vor apuca damblalele și pe ei.
În general am văzut că acum foarte mulți călătoresc în China, este la modă și unii chiar se duc să locuiască acolo, chiar și americani, pentru că este incomparabil mai curat, mai sigur, mai frumos, mai minunat decât în USA. Însă totul este controlat, verificat pe camere, nu prea ai cum să dai buzna peste un site arheologic secret, pentru că este bine păzit.
Și totuși, cultura dvaravati are ceva aparte și de chinezi și de toți. În sanscrită, dvāravatī înseamnă literalmente „ceea ce are porți”. Majoritatea piramidelor, de fapt, toate, au tengență cu lumea de dincolo, peste tot apar idei despre trecerea în lumea de dincolo.
Piramidele din Egipt și Mesoamerica erau profund conectate cu lumea subterană, acționând ca portaluri sau porți simbolice pentru morți, în special conducători, pentru a trece între lumi. În Egipt, acestea serveau drept „scări către rai” pentru ca sufletul să se alăture zeilor, în timp ce piramidele mesoamericane prezentau adesea camere subterane ascunse, apoase.
Vă spuneam odată că pe lângă piramide găsești, râuri, ape, cum este Nilul. Noi suntem 70 % apă. Piramidele sigur erau legate de partea trupească sau poate tocmai că făceau legătura cumva între trup și spirit sau poate că erau tocmai poarta dintre ele.

Grea este despărțirea sufletului de trup și se pare că aceste piramide imense erau porți spre lumea cealaltă, iar mitologia greacă capătă sens în acest context, nu sunt doar povești de adormit copii.
Amintiți-vă ce tocmai v-am spus de Atlas, minute în urmă. Acum, dacă trecem câteva generații mai departe, de la Atlas la Apollo, o să vedem tocmai evoluția paralelă, piramidă, zeu. Apollo este fiul lui Zeus, a treia generație de titani olimpieni.
În mitologia greacă, Apollo evită în general Lumea de Dincolo, deoarece este un tărâm fără soare, antitetic naturii sale de zeu al luminii. Ăsta când și-a ucis din greșeală iubirea cu un disc, a fost mistuit de durere. Deși nu a putut-o aduce înapoi, și-a căutat umbra în Lumea de Dincolo, transformându-i sângele în floarea de zambilă pentru a o imortaliza.
Apollo a convins Soarta să-i permită prietenului său Admetus să rămână în lumea celor vii, dacă ar putea găsi pe cineva care să moară în locul său, demonstrând intervenția sa pentru a împiedica sufletele să ajungă în Lumea de Dincolo.
Nu vreau să sugerez și nu putem spune la momentul acesta cu certitudine că piramidele erau construite pentru intervenția în Lumea de Dincolo, dar mitologia greacă și ceea ce s-a păstrat din alte mitologii, ale altor popoare ne dau o anume idee, iar eu o să studiez în continuare, nici măcar nu clipesc în fața timpului, vieții sau morții. Personal, cred că piramidele au avut și o altă utilitate mult mai șocantă, dacă poate fi ceva mai șocant decât lumea de dincolo și se pare că poate fi.
Culmea că multe răspunsuri se află în Iran, adică locul unde acum se desfășoară un război. După cum v-am spus, istoria zeilor este plină de războaie. Războaiele continuă și azi. Iranul se luptă singur împotriva tuturor, oamenii aceia sunt foarte dârzi. Zeii de demult au apus, iar oamenii de azi răsar ca ciupercile după ploaie, trăiesc o clipă de viață și dispar pentru a nu se mai ști nimic de ei.
Pentru că ei își aleg o astfel de viață fără sens, fără noimă, fără nimic, nici umbra nu a mai rămas din oamenii de demult. Să fiți iubiți.